Festivalul de Artă Medievală

Da …si cica azi a inceput festivalul de la Suceava. Eu se para ca o sa ajung abia pe la sfarsitul saptamanii pe acolo, daca o sa am noroc. Miercuri plec la Piatra Neamt si sper ca la intoarcere sa dau o fuga si pe la festival…..asa sunt planurile dar sa vedem.

Asta este programul in caz ca te intereseaza.

Trei zile cu „Apus de soare” şi debutul Festivalului de muzică folk

Festivalul, care a ajuns la cea de-a treia ediţie şi care se desfăşoară pentru prima oară pe parcursul unei întregi săptămâni, va avea primele trei zile dedicate teatrului.

Curtea interioară a cetăţii va deveni scenă pentru susţinerea, de către actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, a piesei „Apus de Soare”, de Barbu Ştefănescu Delavrancea (două spectacole pe zi, de la orele 17:00 şi 19:00), piesă care nu s-a mai jucat în cetate din vara anului 1967.

Joi, în cea de-a patra zi a manifestărilor de la Cetatea de Scaun, în acelaşi perimetru al curţii interioare, va debuta, la ora 19:00, primul Festival de muzică folk „La Suceava, în Cetate” (concurs urmat de recitalurile cant-autorilor Mădălina Amon şi Mircea Vintilă), o noapte care se va încheia cu jocuri cu focul realizate de Cavalerii Cetăţilor Bârsei.

Parada participanţilor, deschiderea oficială şi atestarea documentară a Cetăţii Sucevei

Vineri, până la ora 16:00, când va avea loc deschiderea oficială a festivalului medieval, se va desfăşura, începând cu ora 10:00, parada participanţilor. Membrii Ordinului Cavalerilor de Transilvania din Hermanstadt (Sibiu) vor executa jonglerii şi acrobaţii pe picioroange, zona Pulberăriei va fi (la ora 13:00), pusă la dispoziţia Companiei de Artă „Studio 24” pentru sceneta „Despre femei şi bărbaţi”, în Camera de gardă va avea loc o „Farsă medievală” şi, tot zona Pulberăriei va mai găzdui scene de luptă, o şcoală de tir şi va oferi cadrul de prezentare a comediei „Iubirile lui Pulcinella”.

După deschiderea oficială de la ora 16:00, în curtea interioară va fi marcat momentul atestării documentare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, după care, în acelaşi perimetru, se va amenaja un atelier de lupte şi va avea loc un turnir.

Muzică medievală, spectacole de lupte şi cascadorii şi recitaluri folk

La Pulberărie vor evolua în aceeaşi seară, de la ora 19:30, membrii Ordinului Cavalerilor de Mediaş, la ora 20:10 Grupul „Truverii” va avea un concert de muzică medievală europeană, iar la ora 21:00, sub genericul „Renegatul”, va fi organizat un spectacol cu foc, dans, lupte şi cascadorii, spectacol care se va încheia cu jocuri cu focul şi artificii.

Festivalul de muzică folk va continua şi în noaptea de vineri (dar după ora 22:00, pentru ca la Pulberărie să se încheie spectacolul interactiv „În căutarea Graalului”, organizat de Asociaţia „Gladius Dei” din Sibiu) cu secvenţa de concurs urmată de recitalurile folkiştilor suceveni Mihaela Popescu, Carmen Agoutin, Doina Boghean şi Cornel Angeleescu, noaptea încheindu-se cu jocuri cu focul.

Teatru de păpuşi, jonglerii şi acrobaţii pe picioroange şi comedia dell’ arte

Ziua de sâmbătă, 16 august, va debuta în cetate, la ora 9:00, cu spectacolul de teatru de păpuşi „Poveşti de buzunar”, după care, în aceeaşi locaţie a Zidului Alexandru cel Bun, se va deschide un atelier de dansuri medievale.

Spectacolele pentru copii vor continua, la ora 11:00, în curtea interioară a cetăţii,  cu „Fata babei şi fata moşneagului”, iar la ora prânzului, Ordinul Cavalerilor de Transilvania va relua programul cu jonglerii şi acrobaţii pe picioroange din ziua precedentă.

Sibienii de la Asociaţia „Gladius Dei” vor prezenta, în zona Pulberăriei, spectacolul „Răzbunarea” (spectacol medieval cu dans, lupte cu spada şi cascadorii ), iar la ora 14:30 va fi reluată – de către Compania de Artă „Studio 24” Bucureşti – comedia dell’ arte „Iubirile lui Pulcinella”.

Din dragoste de Shakespeare, turnir cu cascade, arderea vrăjitoarei şi concurs de supravieţuire în cetate

La ora 16:00, în curtea interioară, actorii Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani vor reconstitui scena „Morţii lui Despot Vodă la Suceava”, iar la 17:25 se va juca teatru „Din dragoste de Shakespeare”.

Seara vor continua turnirele cavalereşti, se vor redeschide atelierele de lupă şi vor fi reluate scenele medievale imaginate de Ordinul Cavalerilor de Mediaş. „Truverii” vor cânta din nou în perimetrul adiacent Pulberăriei, iar spectacolul „Renegatul” va fi reluat pentru public.

După turnirul cu cascade „Cavalerul Alb”, din şanţul de apărare al cetăţii, la Festivalul de muzică folk, va avea loc, la ora 22:00, gala laureaţilor, urmată de recitalurile susţinute de Tatiana Stepa şi Grupul „Ţapinarii”.

Tot sâmbătă va fi noaptea „Arderii vrăjitoarei” (ora 24:00) şi a concursului cu premii de supravieţuire în cetate.

Nuntă medievală, muzică tradiţională europeană şi final cu foc de artificii

Duminică, 17 august, manifestările vor reîncepe dimineaţa, la ora 9:00, cu aceleaşi „Povestiri de buzunar” ale Teatrului pentru copii şi tineret „Vasilache” din Botoşani, după care vor fi reluate jongleriile şi acrobaţiile în cetate, farsele medievale, turnirele şi „îndeletnicirile cavalereşti” (ora 14:30, în zona Pulberăriei).

Curtea interioară va fi, de data aceasta, scena desfăşurării unei nunţi medievale moldoveneşti, spectacolele cu dans şi lupte ale Cavalerilor de Transilvania vor avea loc din nou, Trupa Arleking şi Teatrul Valah din Giurgiu îşi vor exprima din nou dragostea de Shakespeare, Ordinul Cavalerilor de Mediaş va fi prezent, la ora 19:30, în zona Pulberăriei, iar la ora 20:00, cei care nu vor zăbovi în curtea interioară a cetăţii pentru a revedea turnirul Cavalerilor Cetăţilor Bârsei, vor putea asista la concertul de muzică medievală şi muzică tradiţională europeană susţinut de membrii Grupului „Truverii”.

Va fi reluat apoi (ora 21:50) spectacolul „Renegatul”, „Cavalerul Alb” va mai putea fi văzut încă o dată în şanţul de apărare al cetăţii, iar festivalul se va încheia înainte de miezul nopţii cu un mare spectacol de artificii.

sursa: http://www.monitorulsv.ro/Cultural%20local/2008-08-09/Festivalul-de-Arta-Medievala-Stefan-cel-Mare-2008-Editia-ORANGE

Pe langa astea vei putea vizita cetatea, poti  sa te  imbraci in cavaler si domnita, in functie de preferinte :P…..papi mici si bere….si orice iti  mai trece prin cap.  Asa ca daca nu ai  ce face poti trage o fuga mica ca o sa fie ceva distractie.

One thought on “Festivalul de Artă Medievală

  1. si eu care era sa te acuz de plagiat😛
    daca e sa ajungi distractie placuta si sa te simti bine pe meleaguri sucevene.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s